Cucuteni Alternativ, ediția a III-a
Cercetarea culturii Cucuteni a generat multiple răspunsuri privind comunitățile preistorice eneolitice de la răsărit de Carpați. Materialitatea reprezentată de realizări excepționale – sisteme de locuire, olărie, arta statuară – este bine cunoscută și a fost integrată în realizări științifice și muzeografice. Formele imateriale – comunicare, gânduri, credințe, dansuri, cântece – sunt mai greu de identificat și reprezintă un domeniu deschis interpretărilor. Uneori, artiștii, prin valorificarea cunoștințelor generale privind cultura Cucuteni, reușesc să propună imagini proprii, variate, neconvenționale privind tainele comunităților străvechi. Astfel, arheologia devine un bun public mai lesne de înțeles!
Joi, 29 februarie 2024, în intervalul 15:00 – 17:00, vă invităm să explorați cea de-a treia expoziție de învățare experiențială „Cucuteni Alternativ”, într-un eveniment găzduit la Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Continuând tradiția parteneriatului organizațional, 11 artiști din Anglia, Bolivia, Egipt, Germania, Maroc, Tunisia, Turcia, Spania și Ucraina vor prezenta prin metode non-formale, lucrări inspirate de civilizația Cucuteni și rezultatele rezidențelor artistice desfășurate cu 87 de elevi ai Școlii Gimnaziale ‘‘Garabet Ibrăileanu’’ din Târgu Frumos. Proiectul Asociației SUPER TINERI mizează pe stimularea simțurilor, metode non-formale, expuneri clasice și/sau neconvenționale, provoacă publicul să dea mai multă culoare și valoare patrimoniului cultural local reprezentat de cultura Cucuteni.
Expoziția integrează și rezultatele unei activități de documentare inovatoare, coordonată de conf. univ. dr. Neculai Bolohan (Muzeul Universității) pe 14 octombrie 2023, sub titlul de PAR-C/PATRIMONIU ARHEOLOGIC RECREATIV-CUCUTENI. Atunci, voluntarii Asociației Super Tineri (Asirys) și nu numai, au avut posibilitatea să vadă un sit arheologic, cu exemple ale materialității arheologice și utilizarea unui cuptor – replică a unui prototip preistoric – pentru coacerea pâinii (Hoisești-La Curmătură, comuna Hoisești, județul Neamț), o slatină (Negritești-Slatina Mare comuna Podoleni, județul Neamț), sursă a echilibrului economic local și o gospodărie actuală (Hîrțești, comuna Mărgineni, județul Neamț).
Proiectul Cucuteni Alternativ propune abordări diverse și o altfel de expunere; este un experiment care oferă artiștilor un context diferit de cel al unei galerii sau al unui spațiu de expunere clasic. El este expresia polivalenței integrării rezultatelor cercetării în domenii culturale diverse. Urmarea o constituie vibrația explicației științifice, a expresiei academice imprimate de Muzeul Universității în mediului artistic și, în același timp, diseminarea acestei convergențe tematice către public.
Lucrările expuse și activitățile sunt variate și invită vizitatorii să interacționeze cu fotografia, filmul și desenul, să-și producă propriile talismane din lut, inspirate de zeițele de la Isaiia, să-și pună întrebări și să-și imagineze răspunsuri, să rezolve puzzle-uri și să scrie povești creative.
Muzeul Cucuteni Alternativ va fi deschis publicului în Târgu Frumos, în 2028 și va reuni lucrările și ideile a 1100 de artiști români și internaționali. Până atunci, în fiecare an, SUPER TINERI facilitează crearea de noi instalații pe care oricine le poate vizita în cadrul vernisajelor și caravanelor Arts Lab. Inițiativa este co-finanțată de Uniunea Europeană prin Programul Corpul European de Solidaritate.