Muzeul UAIC

Zilele Europene ale Arheologiei 2023. Ediția a XIV-a

În perioada 16-17 iunie 2023, la Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, am proiectat o serie de evenimente cu participare gratuită, organizate în cadrul Zilelor Europene ale Arheologiei.

Programul Zilele Europene ale Arheologiei (ZEA) care se va desfășura timp de trei zile – 16, 17, 18 iunie 2023 – în Europa este organizat sub patronajul Institutului Național al Patrimoniului. Scopul general al programului este cel de a deschide universul arheologiei către publicul larg. Printre activitățile de bază ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se numără formarea specialiștilor în domeniul cercetării, cunoașterii și protejării patrimoniului cultural. Este o altă ocazie în care arheologii, muzeografii, restauratorii, conservatorii și specialiștii din științele implicate în cercetarea trecutului vor tălmăci taine ale unei pasiuni și profesii mai puțin vizibile.

Muzeul Universității este un loc unde sunt păstrate elemente patrimoniale inestimabile care includ artefacte scoase în lumină din situri cunoscute, dar și ca urmare a unor cercetări recente realizate în zona Palatului Universitar. Cu acest prilej propunem desfășurarea a două vizite la Casa Universitarilor (Casa Canta), expoziții care vor cuprinde date privind cercetarea arheologică realizată de către specialiștii UAIC și conferințe publice dedicate diseminării rezultatelor cercetărilor arheologice către public. Expozițiile surprind aspecte din activitatea de formare a tinerilor arheologi, de diversificare a activităților de cercetare și de conștientizare a valorii patrimoniului arheologic. Realizarea vizitei ghidate la Casa Universitarilor va face cunoscută publicului importanța valorificării unui sit urban și a integrării acestuia în istoria Palatului Universitar. Totodată, vom încerca, prin mijloace media de tipul VR (realitate virtuală) și AR (realitate augmentată), să oferim publicului larg o perspectivă digitală asupra unor elemente particulare de patrimoniu, prin vizualizarea tridimensională și panoramică a unor suporturi virtuale obținute după replicarea unor situri și piese arheologice renumite.

Contextele expoziționale care au conținut arheologic aduc publicului imagini, descrieri și narațiuni mai puțin accesibile publicului larg. Acesta va avea posibilitatea să cunoască „tainele” cercetării arheologice de la arheologi. Vizitele propuse se înscriu în programul de conștientizare continuă a locului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în promovarea formării arheologilor și a protejării patrimoniului cultural.

Evenimentele se vor desfășura fizic, la Sediul Muzeului Universității și pe traseul propus de către organizatori până la Casa Universitarilor.

Coordonatori: Neculai Bolohan, Andrei Asăndulesei

Organizatori: Ana Drob, Bogdan Ștefan Novac, Alexandru Suharoschi

Parteneri: Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Conținutul digital și suportul media sunt puse la dispoziție ca follow-up al proiectului european „e-Peisajele arheologice ale Dunării. Peisaje arheologice virtuale ale regiunii dunărene / DAeL”

Centrul Arheoinvest, Departamentul de Științe Exacte și Științe ale Naturii, Institutul de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Programarea activităților:

★ Vineri, 16 iunie 2023

  • 16.00-17.00 Vernisarea expoziției: „Cunoașterea locurilor arheologice. De la pasiune la profesionalism”. Expoziție temporară: 16 iunie – 30 iunie 2023

Coordonator: Neculai Bolohan

Organizatori: Ana Drob, Bogdan Ștefan Novac, Alexandru Suharoschi

  • 17.00-18.00: Conferință publică: Casa Canta. Arheologie. Istorie. Memorie

Coordonator: Neculai Bolohan

★ Sâmbătă, 17 iunie 2023

  • 11.00-12.00: Vizită ghidată la Casa Universitarilor/Casa Canta

Coordonator: Neculai Bolohan

Organizatori: Ana Drob, Bogdan Ștefan Novac

N.B. Grupul de vizitare se va forma și va pleca de la Muzeul Universității, ora 10.45.

  • 12.30-14.30: Aplicație practică: Vizită virtuală pe șantierul arheologic. Experiență (VR) senzorială, interactivă și educațională

Coordonatori: Andrei Asăndulesei, Radu Brunchi

 

Post a Comment

marți‒vineri: 09:00‒16:00
sâmbătă‒duminică: 10:00‒15:00
luni: închis

Vizitarea Muzeului UAIC este gratuită

Strada Titu Maiorescu 12, Iași 700460